sorte, destinoCuvântul „soartă” este, rește, un cuvânt de origine latină, seamănă mult cu „sorte” în italiană și are aceeași vibraţie sinistră: soarta nu înseamnă destin, ci mai curând damnaţiune.
Poporul român a fost un popor de ţărani. Pentru un ţăran, viitorul este întotdeauna sumbru. Legile lui Murphy sunt nimic faţă de mentalitatea fatalistă a ţăranului, mai ales a celui român. Prima lege a lui Murphy
spune: „tot ce poate merge prost va merge prost”; ţăranul român spune: „tot ce poate merge bine va merge
prost”. Prin urmare, din toate punctele de vedere: antropologic, sociologic, lozo c, poporul român a fost întotdeauna un popor fatalist.
Faimosul mit românesc al oiţei Mioriţa este de nitoriu pentru tradiţionalismul acestui popor de ţărani: trei
ciobani se întâlnesc pe vârful unui munte; doi complotează ca săl ucidă pe al treilea, din invidie; al treilea a ă acest lucru și, în loc să ia măsuri de apărare, dă
instrucţiuni despre cum să e înmormântat. Iată ceea
ce, în mare măsură, caracterizează această mentalitate,
care elimină orice viitor, orice modernizare, orice posibilă schimbare a unui stil de viaţă. Socrul meu trăiește și el pe vârful unui munte, are oi pe care le îngrijește
ca acum 2000 de ani. Pentru el este rușinos săși vândă produsele, oile, porumbul, carto i. Le folosește doar
pentru a trăi, pentru a supravieţui.
Cuvântul „soartă” a fost exploatat lozo c și valori cat pozitiv de naţionaliștii români dintotdeauna. După
părerea unui lozof ca Noica, de exemplu, românii sunt
chiar superiori celorlalte popoare pentru că au această
lozo e ce amintește de tragedia greacă. Emil Cioran, în schimb, a lovit din toate puterile în acest mit, spunând că starea noastră de înapoiere se datorează faptului că românii au boicotat întotdeauna istoria. Din acest
motiv, credea el, nu ar dat valori importante umanităţii. Pentru că totul ia tras înapoi, ca o a doua gravitaţie, către pământ.
Discursul meu de azi este îndreptat împotriva exploatării lozo ce a cuvântului „soartă”. Dacă lam ales pentru ceva, este pentru sonoritatea sa poetică: „soartă” sună în românește ca un violoncel, are un ton grav, vibrant, care vine în noi de foarte departe. Pentru mine este un cuvânt individual și nu unul colectiv; el arată lupta noastră, a ecăruia dintre noi, cu propriul său destin. Lupta pentru încă o gură de libertate, lupta insectei, prinse în chihlimbar, de a se elibera din această boabă fatală.
La parola soartă è ovviamente una parola di origine latina, assomiglia molto alla parola italiana sorte e ha la stessa vibrazione sinistra: sorte non significa destino, quanto piuttosto dannazione.
Il popolo romeno è stato un popolo di contadini. Per un
contadino, il futuro è sempre cupo. Le leggi di Murphy
non sono nulla a confronto con la mentalità fatalista del
contadino, di quello romeno in particolare. La prima
legge di Murphy dice: «tutto ciò che può andare male,
andrà male», il contadino romeno dice: «tutto ciò che
può andare bene, andrà male». Di conseguenza, da tutti
i punti di vista, antropologico, sociologico, filosofico, il
popolo romeno è sempre stato un popolo fatalista.
Il celebre mito folklorico romeno della pecorella veggente Mioritza è definitorio per il tradizionalismo di questo popolo di contadini. La leggenda racconta di tre pastori che s’incontrano in cima a una montagna: due di loro, per motivi d’invidia, complottano per eliminare il terzo, il quale, venuto a conoscenza di ciò, anziché prendere delle contromisure di difesa, fornisce istruzioni su come desidera essere sepolto. Ecco dunque ciò che caratterizza, in buona misura, questa mentalità, che elimina ogni aspettativa di futuro, ogni modernizzazione, ogni possibile cambiamento di uno stile di vita. Mio suocero vive anche lui in cima a una montagna, ha delle pecore che alleva come si usava duemila anni fa. Per lui è una vergogna vendere i suoi prodotti, le pecore, il mais, le patate. Li utilizza soltanto per vivere, per sopravvivere. La parola sorte è stata utilizzata a livello filosofico e valorizzata da sempre in positivo dai nazionalisti romeni. Secondo l’opinione di un losofo come Constantin Noica, ad esempio, i romeni sono addirittura superiori agli altri popoli perché hanno questa filosofia che ricorda la tragedia greca. Emil Cioran, al contrario, si è battuto con tutte le sue forze contro questo mito, affermando che la nostra condizione di arretratezza è dovuta al fatto che i romeni hanno sempre boicottato la storia. Per questo motivo, riteneva lui, non avrebbero consegnato valori importanti all’umanità. Perché tutto li ha attirati all’indietro, come una seconda forza di gravità, verso la terra. Il mio discorso di oggi è indirizzato contro l’utilizzazione filosofica della parola soartă. Se l’ho scelta per qualche ragione, è per la sua sonorità poetica: soartă suona in romeno come un violoncello, ha un tono grave, vibrante, che arriva dentro di noi da molto lontano. Per me è una parola individuale, non collettiva: essa indica la nostra lotta, di ciascuno di noi, con il nostro proprio destino. La lotta per un’altra boccata ancora di libertà, la lotta dell’insetto, preso dentro una goccia d’ambra, per liberarsi da questa morsa fatale.
con il sostegno di
